Mitu a pierdut în calificări la US Open

mitu-603x320Ştiri şi pariuri tenis: românca Cristina Andreea Mitu a fost învinsă în trei seturi de portugheza Joao Maria Koehler în turul doi de calificare de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Bucureşteanca Cristina Andreea Mitu a fost una dintre româncele prezente în calificările ultimului turneu de Grand Slam al anului. Aceasta trecuse în primul tur în trei seturi de japoneza Yurika Sema. În turul doi, românca a întâlnit o adversară mai puternică, portugheza Joao Maria Koehler, ocupanta locului 126 în clasamentul WTA. Era prima întâlnire dintre cele două jucătoare. Primul set a fost unul echilibrat şi a fost nevoie de tie-break pentru a se stabili învingătoarea, iar aceasta a fost Cristina Mitu. Şi următoarele două seturi au fost destul de echilibrate în condiţiile în care au durat câte 52 de minute. Aceste seturi au fost câştigate cu acelaşi scor, 6-3, de jucătoarea din Portugalia şi astfel românca a fost eliminată. În ultimul tur de calificare, Joao Maria Koehler o va întâlni pe australianca Olivia Rogowska. Cele două nu s-au mai întâlnit până acum.

Chiar dacă a pierdut Cristina Mitu, pe tabloul principal de la US Open vor fi totuşi prezente trei tenismene din Bucureşti. Irina Camelia Begu o va întâlni pe poloneza Urszula Radwanska, pe care a învins-o anul trecut în semifinale la Tashkent. Alexandra Dulgheru se va duela în prima rundă cu americanca Varvara Lepchenko. La bet365, site cu multe optiuni de pariuri live la US Open, cele două românce menţionate mai sus sunt cotate doar cu a doua şansă la victorie în primul tur. A treia bucureşteancă, Alexandra Cadanţu, va juca în primul tur împotriva unei jucătoare din calificări.

Deasemenea, iti recomand...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.